Prefață

Viața e stăpânită de momente ale devenirii. 

Ăsta era singurul gând care o domina. Greutatea cuvintelor înșirate în mintea ei și vocea Sarei Bareilles cântând Once upon another time din difuzoarele mașinii. Asta era tot ce auzea în timp ce se îndrepta spre casă. Până nu de mult, nu fusese străbătută de gândul că, într-adevăr, cel mai aproape de libertate se simțise așa cum se simțea acum. Bătătorind un drum cunoscut, care totuși mereu o surprindea cu frumusețea lui, către un cămin însuflețit de iubirea și grija unui om bun. Singură în mașina bătrână, detașată de realitatea celor din jur, trecând pe lângă alte vieți și alte destine, se surprindea zâmbind cu ochii mari către cerul tivit de pământ la orizont, minunându-se a nu știu câta oară de frumusețea lui. Și se bucura cu inocență infantilă că îl vede încă o dată și încă o dată și încă o dată. Curând avea să dea ochii cu pădurea, răcoroasă și impozantă. I se deschidea ca o cortină prin care trecea către locul unde gândurile ei căpătau o altă sonoritate. Totul, în fapt, prindea alte tonuri, alte culori, alt volum. Ea devenea alt om, deși poate nu știa că asta i se întâmpla. Când își simțea sufletul încolțit, știa că din acel loc venea scăparea. Nu știa pe ce cale venea dezlegarea asta din mrejele fricilor și deznădejdilor, știa doar că se întâmplă. Să fi fost și drumul până acolo „de vină”, să fi fost doar locul în sine – nici nu-și dădea seama și, până atunci, nici nu-și dorise să afle. Ce știa cu certitudine era că fiecare asfințit, pe care îl sorbea din priviri, pe drum sau acasă, schița pentru ea noi începuturi.