Prefață

          Ulma se ghemui într-un colț, aproape de trupul lipsit de viață al Otilinei. Lichidul negru nu mai contenea să curgă din capul tinerei, peste masa pe care fusese întinsă. Privea cu atenție fiecare picur care cădea cu un zgomot subtil peste balta formată pe podea. Era absentă, pierdută în haosul propriei sale gândiri, încercând să pornească rând pe rând pe niște alei care acum erau închise.

          "Ce mod trist și subit de a distruge un vis, ce mod bizar de a sufoca o viziune...", îi șoptea mintea pe măsură ce realiza că încercarea ei de a schimba lumea fusese un eșec ireversibil. Nu ar fi trezit-o nimic din acea visare, dacă nu ar fi observat în sfârșit antebrațul tinerei care, după un spasm cadaveric, atârnă peste marginea mesei.