Prefață

Poezie pură

Poezie pură,

Într-o lume plină de ură.

Dragoste nocivă,

Alegere decisivă.
 

Sufletul pierdut, acum totul e pus la punct.

Unde ai dispărut? Tu, înger căzut?

Oare unde ai plecat când eu te-am chemat?

Unde ai stat când eu te-am strigat?

Nu te-a interesat că feroce în inimă m-ai înjunghiat?

Nu m-ai ascultat când după tine de durere am urlat.

Aripile ți-ai pierdut când m-ai străpuns.

Și cu un ultim plâns ți-am răspuns,

Spunându-ți că deja te-am iertat.

Chiar dacă de mine

Niciodată nu ți-a păsat cu adevărat,

Tot te-am iubit complet necondiționat.

Ți-aș da aripile mele

Să-ți iei avânt și să zbori cu ele,

Să-ți iei aripile înapoi 

Și cât de înalt cu mine în brațe să zbori.

Cât mai sus spre nori să mergem noi,

Ca mai apoi să mă lași să cad

Și pentru tine să mă lași să ard.

Căci pe aripile iubirii m-ai purtat

Și, căzând în gol după ce m-ai eliberat,

Pe spinii trădării am picat

Și tot sufletul în mine s-a spulberat

De la cel mai puternic impact.
 

Căci de cum am lăsat norul

Și am atins brusc solul,

Nu am mai putut să îmi umplu niciodată golul

Și să mai alung apoi dorul.

Căci m-a înecat al amăgirii izvorul

Și m-a înconjurat al agoniei decorul.

Și de jos de unde am aterizat,

Privirea în sus mi-am ridicat și spre tine am țipat,

Care aveai zborul în continuare cel mai lin

Iar pentru tine era în continuare cerul senin.
 

Atunci pentru mine nu a mai contat

Că eu mă aflu sub pământ în agonie îngropat.

Știind că tu ești cât mai sus

Și dându-ți aripile mele,

Fericire în sufletul tău am pus.

Și prin aripile mele

Acum te pot purta

În al 9-lea cer deja.

Și o să plătesc eu pentru amândoi nota toată,

Pe mine cei 7 prinți ai iadului mă așteaptă.

Noi doi suntem în contratimp

Mă bucur că măcar tu ai izbăvit,

Iar în fiecare anotimp 

Vreau ca mereu în cer să fi primit.

Chit că eu sunt în ultimul infern,

Tu vreau să ții de aripi ferm.

Mai sus de cer

Și așa fericirea să ți le cern

Pe nefericirea mea etern.

Eu te-am iubit necondiționat 

Deși sentimentul meu a fost în van consumat.

Căci tu bine nu ai reacționat,

Sufletul meu respingerea a îndurat foarte zbuciumat.

Iar totul în jurul meu s-a spulberat

Căci dragostea mea a rămas neîmpărtășită.

Iar eu, ca un proroc,

Știind deja cum se v-a termina povestea mea nereuşită,

Deși sentimentul nu a fost reciproc,

Am ales din drum să nu mă întorc.

Și te-am iubit în continuare fără limită,

Iubirea mea rămânând pe veci neîmplinită.